Sa tot fi fost ora 10 cand am hotarat sa ma dau in sfarsit jos din pat. Inca eram ametit de la vinul fiert pe care il bausem cu o seara inainte. Ninsoarea nu se oprise, ba chiar se pornise un viscol care ma facea sa dardai desi intre mine si intemperiile de afara se aflau 4 pereti izolati termic. Pornesc radioul, in speranta ca o sa am parte de o voce care sa-mi tina companie, insa din cauza vantului toate posturile se aud cu intrerupere. Ma indrept cu pasi lenesi spre bucatarie, cu gandul fixat la termosul cu cafea. Dar, surpriza, si termosul e decis sa imi faca dimineata cat mai neplacuta. Nu tu cafea, nu tu radio. Deschid usa frigiderului-care incetase sa functioneze din cauza temperaturii scazute- si imi arunc privirea spre oala astupata cu un capac soios. Nu-mi amintesc ce e in ea, dar mi-e cam sila sa ating capacul murdar. In fine, imi trag maneca peste palma mainii drepte si ridic capacul. Continutul : o mazga verzuie din care se ridica mandra o aripa de pui-supa de saptamana trecuta. O adulmec cu bagare de seama si nesimtind un miros ranced duc oala spre aragaz. Totusi e cam mult zarzavat. Cartofii, morcovii si ceapa se lupta pe ultimele picaturi de lichid ; dupa o pauza de gandire gasesc solutia potrivita : umplu cu apa singura cana pe care o mai am si o torn peste legumele insetate. Hotarat lucru-ghinionul se tine de mine ca de scai : uit ca nu am mainile uscate si iau cutia de chibrituri ca sa aprind singurul ochi care mai scoate o flacara destul de mare ca sa incalzeasca supa, iar aceasta se uda. Incerc sa repar greseala stergand suprafatza abraziva pe blugi, dar efortul e inutil. Renunt si pun oala pe masa. Scot painea din dulapior, o curat putin de mucegaiul de pe fund, si incep sa rup bucatele pe care le arunc in minunata zeama ce se vrea a fi supa. Sterg lingura de lemn cu un prosop de bucatarie, imi spun rugaciunea si incep sa mananc cu un nu foarte mare entuziasm. Spre surprinderea mea supa nu are un gust atat de neplacut pe cat parea ca o sa aiba. Termin de mancat dar inca nu sunt satul. Deschid sertartul superior al bufetului-care imi serveste si drept masa-si iau vreo zece biscuiti tari, dar dulci. Cu forte noi, imi pun haina din blana de urs pe care am mostenit-o odata cu casa, imi pun cate o punga de plastic peste fiecare picior, apoi le introduc in cizmele gaurite, si cu mare greutate reusesc sa deschid usa ce da spre holul exterior-balamalele scartaie, in speranta ca poate asa imi voi aminti sa le ung. Vantul trebuie ca a deschis usa pe timpul noptii, altfel nu imi explic cum de in hol se gaseste un strat de vreo douazeci de centimetrii de zapada. Iau matura si imping zapada spre capatul opus al holului, unde se afla usa ce da in curte, dar, ca de obicei, usa este blocata aproape in totalitate de zapada-cum vantul bate dinspre vest si usa se deschide in acea directie, toata zapada din curte se aduna aici. Pentru ca nu e prima data cand se intampla asta, stiu care e solutia. Strabat bucataria, debaraua si ajung la scara de lemn ce duce in pod. Fiecare treapta scoate un zgomot distinct, astfel ca pare ca urc pe claviatura unui pian. Imping puternic placa de lemn care serveste drept trapa si, ajuntandu-ma de funia legata de unul dintre stalpii de rezistenta, reusesc sa ajung teafar la destinatie. Podeaua-sau tavanul, depinde de unde privesti constructia din scanduri groase de lemn-e acoperita cu fan, astfel ca la fiecare pas se starneste un praf inecacios. Cum nu am lumina, inaintez pe bajbaite spre fostul geam-acum rama ferestrei se bucura de un altfel de material care sa-i tina companie : tabla. Cateva lovituri cu umarul rezolva problema : zapada o ia la vale, ducand cu ea si placa ruginita. Dupa o scurta repriza de blesteme imi adun fortele si dintr-o impingere ajung pe acoperis. Totul in jur e de un alb orbitor. O iau taras spre magazie, al carei acoperis se ridica pana pe la jumatatea distantei dintre pamant si locul unde ma aflu eu. Cu gandul ca de pe magazie pot sari fara dificultate jos, imi dau drumul de pe marginea casei si aterizez pe acoperisul magaziei-o insiruire de scanduri de lemn pozitionate in paralel, acoperite cu smoala. Nici nu stiu cand s-a intamplat. Lemnul a cedat sub greutatea mea, iar acum ma aflu in interiorul magaziei. Ce cauta toporul aici? Acum imi amintesc. Aseara am venit aici sa iau vin, si cum capacul se intepenise am folosit toporul ca sa il deschid. Nu ar fi trebuit sa il las aici.... Ce ironie. Si toate astea pentru o cana de vin...
A inceput iar sa ninga. E intuneric si mi-e frig, dar cel putin nu mai simt durerea. Cine m-a pus sa ma mut la munte?...
